GRIGORE COTUL - secretar literar

    Născut în comuna Șanț, judeţul Bistrița-Năsăud, la 10.04.1976.
    Profesor de matematică și informatică.
    Membru al cenaclului Satiricon al Epigramiştilor din Cluj, din ianuarie 2019.
    Volume publicate:
Optimistul resemnat, Editura Tipo Moldova, Iași, 2017;
Ironii homeopatice, Editura PIM, Iași, 2019.
Registru de intenții, Editura PIM, Iași, 2021.
    A debutat cu poezii, epigrame, texte satirice și caricaturi în revista „Cuibul Visurilor”, editată de primăria comunei Maieru (localitate în care este profesor).
    A publicat texte umoristice și poezii satirice în cadrul unor festivaluri online de umor, inițiate de Florin Constantin (Divertis).     A obținut loculul al III-lea (de două ori) și o mențiune în cadrul acestor festivaluri.
    Din anul 2019, anul de debut, a fost premiat în cadrul unor festivaluri naționale și internaționale de satiră și umor și a fost publicat în câteva antologii și reviste ale genului.
    A fost primit cu bucurie în Cenaclul Satiricon în ianuarie 2019, prezentând un grupaj de epigrame foarte apreciat de satiriconiști.
    Este secretar literar al Cenaclului Satiricon din 5 octombrie 2020.


PROMISIUNE
Deși păcate am puține,
În ziua dreptei judecăți
Eu vă promit că iau cu mine
O groază de prejudecăți.

URARE UNUI POLITICIAN
De ziua ta, în mod firesc,
Îmi trec prin minte-atâtea gânduri
Și-atât de multe îți doresc,
De nu-mi încap în patru rânduri.

BĂTRÂNII DIN OCCIDENT
Deși au dus o viață de sportivi
În bunăstarea țărilor din vest,
Ei nu mai sunt atât de longevivi,
Că-i îngrijesc femeile din est.

CONCUBINAJ
Răceala asta, de vreo lună,
Mă ține-ntruna sub asalt,
Iar eu fiind o gazdă bună,
Îi țin de cald.

UNEI RETARDATE
Nici măcar nu se sfiește
Că greșește-n multe rânduri,
Din moment ce nu gândește,
Nu ai cum s-o pui pe gânduri.

PARADOX
În comisia în care
Plagiatu-i judecat,
Inculpată-i o lucrare,
Autorul… disculpat.

DIN ANTURAJ...
Un prieten cu blazon,
Cu liceu și facultate,
Când e beat e campion
La cuvinte-ncrucișate.

POVESTE DE DRAGOSTE
S-au cunoscut și s-au iubit
De când munceau afară,
El… un băiat introvertit,
Ea… nerulată-n țară.

CONJUGALĂ
Spre seară e plăcere
Să facem o ieșire:
EU ies la câte-o bere,
Să-și iasă EA din fire.


SACRIFICIU
Căutând un trai decent,
Fi’ndcă banii sunt puțini,
Soțul pleacă-n occident,
Iar soția… prin vecini.

OBSESIE
Sacrificând din viață ani,
În scurta trecere lumească,
E-n stare omul, pentru bani,
Să se apuce să muncească.

ULTIMA SUFLARE
Tremură ușor cearșaful,
Parcă-s valuri pe sub iole,
Când își scrie epitaful
O iahnie de fasole.

ATEMPORALITATE
Nu trece vremea peste mine,
Mă simt ca zeii din Olimp,
Că nu pierd timpul ca oricine,
Le fac pe toate... între timp.

LA O BERE...
Doi amici la berărie,
Îl bârfeau pe un vecin:
“- Până la căsătorie,
Nu fusese misogin!”

TĂINUIREA
Aflase micul său secret
Nevasta, bat-o vina...
Degeaba el era discret,
Că nu era vecina.

VREMEA CONCLUZIILOR…
Tot constat de-atâția ani,
Verbul ”a sărbători”
E o pierdere de bani
Pe surplus de calorii.

POVESTE DE IARNĂ
Magia iernii m-a cuprins
Atunci când au căzut nămeții,
Iar eu, în albul neatins,
Eram la capătul lopeții.

PARADOX
Acum, că știu puțină carte,
L-am întrebat pe Dumnezeu:
„ - Îmi faci și mie-un pic de parte?”
Și-a zis: ”- Nu-i ăsta rostul meu!”