ZENO MILLEA

    Născut, la 3.05.1934 în Cluj Napoca.
    Medic primar chirurg.
    Membru al cenaclului Satiricon al Epigramiştilor din Cluj, din 2008.
    Membru UER din 2009.

        Volume publicate:
Catrene Satirice, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2008.
Colegilor mei de liceu, Casa Cărţii, 2008.
Per aspera ad... epigramma, Casa Cărţii, 2009.
Reflecţii, Casa Cărţii, 2009.
Răstălmăciri, Casa Cărţii, 2009.
Dialoguri, reflecţii, comentarii, Casa Cărţii, 2010.
Deturnări, răstălmăciri, demitizări, Casa Cărţii, 2012.
Politice, Napoca Star, 2017.

    A mai publicat peste zece volume de „istorie contemporană”.
    A colaborat la Jurnalul Literar, Pro Memoria, Credinţa Străbună, Timpul – 7 zile în România şi în lume (unde a deţinut, timp de peste 10 ani, o pagină intitulată generic „Ardealul – Pământ Românesc”) etc.

    Membru al Ligii Scriitorilor din România.

    Titluri onorifice:
- Senior al cetăţii (Cluj Napoca, 2013)
- Cetăţean de onoare (Aiud, 2014)


Celor ce ne conduc
(în ordine alfabetică)
(18.01.2020)

Eugen Albu
Gloria purtată-n cârcă
Nu i s-a suit la craniu –
Stă în lombă și-n mod straniu,
Mușcă precum o năpârcă.

Ioan Petru Gârda
Secretarul literar
Care drege, sine die,
Orice text deficitar
În numita...prozodie!

Gavril Moisa
Ca orice vechi artilerist
Frustrat că nu mai poate trage,
A devenit epigramist –
Să tragă-n false arbitraje!



IN MEMORIAM DORIN ALMĂŞAN
Ca mânat de un resort –
N-a putut să le despartă:
A-nceput cu arta-n sport
Şi-a sfârşit cu sportu-n artă.

DUPĂ LUPTE SECULARE
Patruzeci – cifră rotundă
Ce durează...o secundă;
Oricum, azi avem un sediu –
Chiar dacă-i din...evul mediu!

RĂZBOIUL „ROZELOR”
Mai puţin inspiră teamă
Cei ce ţin să se înfrunte,
Mă-nspăimântă mai cu seamă
Trandaführerii din frunte!

UNOR PARLAMENTARI „SALVATORI”
De vreţi lumea să vă creadă
Nu uitaţi nici un moment:
Parlamentul nu e stradă –
Dar nici strada parlament!

ZIS-A O PARLAMENTARĂ
„Ţara doar atunci se-ndreaptă
Când pe fiecare treaptă
Treaba-şi face fiecare!”
(Treabă mică...treabă mare?)

LA GROAPA UNUI PARLAMENTAR
Mă opresc şi cad pe gânduri:
Zeci de ani păduri a ras -
Şi acum cu ce-a rămas?
A rămas cu patru scânduri!

NIMIC NU SE PIERDE...
Mama focului s-o arză!
Şi-azi minţim cu-acelaşi zel,
Bălmăjim aceeaşi „varză” –
Doar atât că-i de Bruxelles!



GLOBALIZAREA
„Unde-s doi puterea creşte” –
E un cunoscut truism;
Unde-s toţi şi-unul şefeşte –
Este... colonialism!

DEMOGRAFICĂ
Din carenţă de-arieni
Şi, fireşte, din bon-ton,
Doamna cea de fier-beton
I-a chemat pe...sirieni!

LA FINE DE MANDAT...
De când există lumea-n vreme,
Şi teama-i principalul scut,
Acela ce-i de mulţi temut -
De mulţi avea-va a se teme!

ÎN TALPA ŢÂRII
O enclavă de secui
E o sursă de-au şi of –
Ca atunci când în pantof
Ţi-a ieşit semeţ un cui!

E BUNĂ ŞI „PATRIA-MAMĂ” LA CEVA
Biologicul recul
Nu-l atinge pe sicúl:
Stă, fudul, în prispa căsii -
Că e dat în... paza mă-sii!

DUPĂ 30 DE ANI DE „TRANZIŢIE”
De toate sunt privat
În traiul meu privat;
Viaţa mea privată
Ajuns-a o... ”privată”!

AUTOEPITAF
Nu după viaţă-i plânsu-mi,
Nici după lăsaţii-n urmă:
Mă despart uşor de „turmă” –
Dar mai greu de mine însumi.

„ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT”
A fost rău cu „der, die, das”,
Şi mai rău cu „davai ceas” –
Dar nici azi nu mi-e ruşine
Cu făcutul „lucru bine”!.

PIAŢA VICTORIEI
Omul poa’ să vază
Cum se-organizează,
Pe orice „maidan”,
Un protest...spontan!!!

JUSTIŢIA BUNULUI PLAC
Dacă vor ca să te lege – ,
Nu-i opreşte nicio lege,
N-au nevoie de dovezi:
Delatori mai sunt cât vezi...!

ALTFEL SPUS
La ”Înalte Porţi”
Se decid iar sorţi –
Noi ni le-nsuşim
Fără să crâcnim!