SILVIA POPESCU

    Născută în comuna Hoghilag, judeţul Sibiu, la 27.01.1940.
    Membră a Asociaţiei Epigramiştilor Clujeni SATIRICON din 1992.
    Membră UER din 2004.
    Secretar literar al cenaclului între 2000-2012.

    Studii:
- Liceul Teoretic, Târnăveni, 1956.
- Facultatea de Filologie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1965.

        Volume de autor:
Măria Sa, Ţăranul. Umor pe făcăleţ, 2003, Ed.Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Înţelepciunea umorului, 2004, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Semne ale timpului nostru, 2005, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
File şi suflete citite (1997-2010) vol.1, 2015, Editura Napoca Star.
Coautor-coordonator la 19 cărţi din „Colecţia SATIRICON” elaborate după festivaluri.

    Prefeţe la peste cincisprezece cărţi de epigramă.
    Premii peste 30 (s-ar putea să fie ceva mai multe, dar nu le-am contabilizat exact).



CROIALA UNUI DRUM BUN, deschis în 25 iunie 1979

    Degustarea epigramelor s-a perpetuat de-a lungul timpului, epigrama având în spatele satiriconiştlor 40 de ani! Este o istorie vie a epigramei clujene, de la sădirea ei până la cea de azi: preparată, îmbogăţită şi corectată mereu.
    În viaţa fiecăruia apare la un moment dat ceva ce-l cucereşte şi-i stăpâneşte fiinţa morală şi intelectuală. Acel ceva a fost pentru mine SATRICON-ul, cel care ne-a îmbrăţişat pe toţi cei doritori de a se afla între spiritele alese ale epigramei clujene (datorită soţului Marian).
    De la bun început, (pentru mine – 1992) SATIRICON-ul avea o viaţă literară cu o consistenţă intelectuală apreciată în ţară, clujenii numărându-se printre talentaţii epigramişti contemporani. Să nu uităm că Timpul, această „minune a Universului”, ne opreşte ca fiecăruia, zborul spre infinitul existenţei;
SATIRICON-ul se opreşte acum la ceasul 40 al existenţei sale, un an aniversar pe care ni-l dorim cu toţii să fie unul festiv, înconjurat de prieteni, cu încrederea că va dăinui în viitorime.
    Cât de onorant poate fi pentru un epigramist, şi mai ales pentru o neepigramistă, dar iubitoare de acest gen de lectură (încă din studenţie, care s-a încheiat cu câteva decenii mai înainte decât sărbărim azi aniversarea „Satiricon”-ului) , deci, ea să stea la masă alături de Alexandru Clenciu, Nicolae Ghiţescu, nemuritorul Nicomah, Gh.Penciu, George Corbu, Mircea Ionescu-Quintus, Petre Gigea Gorun, Mihai Sălcuţan, Elis Râpeanu, George Zarafu şi, Doamne, câţi alţii, şefi de cenacluri din ţară. Sau de foşti colegi: Ion Arcaş, Aristotel Cruceanu, Gavril Glodeanu-Gavroche, Negoiţă Irimie, Mircea Matcaboji, Emil Roman, Efim Tarlapan,Titu Olteanu, Teofil Voinescu-Amadeus sau Eugen şi Ioan Pop nedespărţiţi, Ion Bindea, Viorel Cacoveanu, Teodor Capotă, Alexandru Stănescu, Valentin Vişinescu ş.a. De-o eleganţă şi sensibilitate cu totul cureritoare, erau pentru mine Ana Marinoiu şi Olimpia Todoran-Gabor.
Era o încântare să te afli în preajma acestor spirite înalte, precum o bucurie este şi să stai alături de actualii colegi.
    Epigrama este o literatură care se scrie zi de zi sub ochii noştri, apreciind şi dând verdicte în poanta finală. Raportarea la realitatea curentă este cea care-i face pe epigramişti să fie spirite deschise şi gândurile lor adunate în carte, chiar dacă uneori par subiective, ele se pot constitui într-o ,,cronică” a evenimentelor dintr-o anumită perioadă. Dovadă sunt cele 29 de volume alcătuite de noi în urma Festivalurilor Naţionale ,,Eterna Epigramă” de la Cluj-Napoca.
    La 40 de ani, aniversarea cenaclului înseamnă o proiecţie retroactivă, adică o (re)evaluare a contactelor noastre cu colegii de-a lungul a patru decenii de existenţă; chiar dacă Timpul le mai estompează, totuşi ele nu se dezmint. Să nu uităm să-l amintim pe regretatul Traian Brad, directorul Bibliotecii Judeţene ,,Octavian Goga” Cluj, care de la bun început ne-a luat sub apripa sa protectoare, oferindu-ne spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor, ajutor în organizarea festivalurilor noastre. După decesul său, din 2002, avatarurile continuă.
Pavel Bellu şi Vasile Langa, cât au fost la conducerea cenaclului, au înălţat ştacheta profesională la o cotă valorică respectată, dar trebuie subliniat că au avut vrednici şi apreciaţi urmaşi - Ioan Pop, după care a venit Marian Popescu, actualmente conducătorul c enaclului fiind Eugen Albu. Fiecare a ştiut să îndrume, să-i ghideze pe noii veniţi, să-i corecteze colegial, considerând că unt la începutul „carierei” lor de epigramişti. Climatul literar cultivat a adus cenaclului performanţe literare notabile la nivel naţional şi, ulterior, chiar internaţional. Ei au lăsat în urma lor contribuţii substanţiale, foarte apreciate. Memoria celor de dinaintea noastră am păstrat-o şi prin editarea celor şapte volume iniţiate, conduse şi finanţate prin grija celor doi ,,veterani” – Ion Bindea şi Valentin Vişinescu, în colecţia ,,Restituiri”, dar şi prin cuprinderea lor în antologiile aniversare. Sperăm ca şi în viitor, previzibil pentru mine, că cei tineri vor întări spiritul SATIRICON-ului, perpetuând tradiţia şi continuitatea.
    Cu 40 de ani în urmă, toţi eram mai tineri, dar azi, sufletele noastre se întâlnesc atât cu înaintaşii noştri, cât şi cu cei pe care i-au răsădit, iar pe cei tineri îi privim ca viitoare promisiuni, unii dintre ei confirmând deja valoarea prin numărul de premii primite. Progresul şi tradiţia nu se exclud, ştiind că viitorul se hrăneşte din trecut. Fideli trecutului, trebuie să fim încrezători şi în viitor, urmărind atenţi la tot ce se întâmplă între oameni, pentru că viaţa şi mişcarea sunt strict legate, mobilitatea spirituală şi marea diversitate tematică în creaţia tinerilor fiind evidentă.
    Epigramiştii clujeni au dovedit întotdeauna eleganţă şi un comportament discret, bucurându-se, totodată, de venirea noilor epigramişti, mai tineri, care, cu timpul au adus o anume boemie, destinzând atmosfera şi dându-i o culoare mai veselă, dar această boemie nu a dus la o creaţie mai puţin intelectuală, chiar dacă a adus şi o notă de divertisment, de destindere după şedinţele de cenaclu mai mult sau mai puţin încărcate de discuţii pe marginea materialelor citite, nepărăsind însă nicicând ,,calea regală” de afirmare a epigramei clujene. Aşa începe afirmarea noilor generaţii, cărora trebuie să le acordăm locul cuvenit, într-o ambianţă cordială, de armonie în acest colectiv.
    „Cea mai de seamă sarcină a tradiţiei este aceea de a trata progresul cu politeţea care i se cuvine şi de a îngădui progresului să se ivească din tradiţie, aşa cum tradiţia s-a ivit din progres” – spunea Jean d’Ormesson în recomandarea făcută pentru primirea în Academia Franceză a scriitoarei Marguerite Yourcenar, prima femeie în ilustra Academie (mulţi academicieni s-au opus cu înverşunare prezenţei unei femei în rândurile lor.) Şi încheie: „Cuvântul scriitor nu cunoaşte deosebire de gen: nu cunoaşte din păcate, sau poate din fericire, decât deosebiri de forţă, de talent, de stil...”
    De reţinut:Jean d’Ormesson se numără printre membrii fondatori ai Fundaţiei europene „NicolaeTitulescu”, creată în 1991 la a cărei inaugurare a fost prezent personal; în 1995 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar în 2010 a fost la Neptun pentru a primi Premiul Ovidiu.
    Temele predilecte, cultivate de toţi epigramiştii, vin să întărească ceea ce spunea Emil Cioran în ,,Schimbarea la faţă a României” şi anume că: ,,Toată forma românească de existenţă este stăpânită de geniul momentului(...) Inspiraţia de moment este legea noastră.”
    Şi totuşi, multe creaţii literare de gen – epigrama - dăinuie peste ani, dacă au fost temeinic gândite. „Seminţele” plantate atunci germinează şi acum, accentuând spiritul liber şi întărind speranţa că epigrama se va perpetua. Întâlnim multă siguranţă a cuvântului şi, mai ales, mai mult umor! Chiar dacă tonul civilizat, întâlnit în multe creaţii personale, este apreciabil, mai sunt şi ,,mici abateri”, dar nu licenţioase. Deci, epigrama contemporană aduce o privire asupra realităţilor româneşti, cu deschidere şi bună credinţă.
    Făcând un exerciţiu de memorie, trebuie să ne amintim că SATIRICON-ul clujean a fost primul din ţatră care şi-a creat o „pepinieră” de elevi dotaţi cu simţul umorului.
    Pasionat de epigramă şi înţelegându-i frumuseţea şi eficienţa, având elevi care practicau, desigur, la nivelul lor, acest gen de ironie, satiră şi umor la adresa abaterilor de la normalitate (chiar şi ale elevilor-colegi), spre sfârşitul anului 1995, Prof.Ioan Vlad (Hundoara) şi satiriconistul Marian Popescu (Cluj-Napoca) au făcut demersuri pentru înfiinţarea unui minicenaclu de epigramişti-elevi, la Hunedoara, unde exista un centru foarte bine organizat, cu activiţăţi extra-şcolare pentru elevii cu pasiuni diverse: literatură, pictură, desen, lucru manual, inventică etc.
    Aşa se face că în 24 noiembrie 1995 ideea a devenit realitate. Într-un articol intitulat „Pui de SATIRICON clujean la Hunedoara, apărut în ianuarie 1996 (în Făclia), colegul şi preşedintele de atunci al cenaclului nostru – Ioan Pop scria: „La sfârşitul anului trecut, (1995, noiembrie) clujenii de la SATIRICON au clocit un ou. Din el a ieşit Cenaclul „Călăuza” al epigramiştilor elevi din Hunedoara. Cu ocazia şezătorii ,,În lumea epigramei”, găzduită de Clubul copiilor şi al elevilor hunedoreni (director – prof.Ioan Vlad) a fost înfiinţat respectivul cenaclu condus de poeta Mariana Pândaru şi având ca preşedinte de onoare pe epigramistul Marian Popescu, iar ca patron spiritual cenaclul clujean. SATIRICON-ul speră că această colaborare şi infuzie de copii şi tineri în încercările literare, nu poate fi decât benefică pentru revigorarea epigramei româneşti actuale. Succes!” Firesc, temele lor au fost inspirate din viaţa şcolară, dar motto-urile alese pentru concurs, începând cu anul 2000 au dovedit o maturitate a gândirii, cum ar fi: „Epigrama – sete de puritate şi adevăr; Epigrama – jocuri de idei; „Cuget, deci exist!” şi altele de acest gen.
    Urmărindu-le evoluţia şi creaţiile, începând cu anul 2000 câte 2-3 reprezentanţi ai acestora au fost prezenţi mereu pe scena festivalurilor noastre, unii dintre ei au fost premiaţi: Elena Albescu, Nicoleta Apostu, Oana-Cristina Caval (2000); Oana Caval, Mirela Ţăranu (2001); Oana Caval, Alexandra-Oana Ungur (2002); Andreea Merţan, Lucia Rudici (2003); Ioana-Maria Oprişa, Anca-Georgiana Ţermure (2004); Monica Timar, Răzvan Tomoioagă (2010); Oana Toma, Robert Toma (2011); Raul Florea, Sorin Stoica şi clujeanca Irina Păcurar (Premiul I) (2012); Mădălina Cîmpean, Monica Timar (2013); Datorită fondurilor tot mai reduse, aceşti mici epigramişti în devenire, au mai fost invitaţi, doar în funcţie de posibilităţi.
    Ulterior, şi alte cenacluri din ţară au început să-şi îndrepte atenţia spre elevii dotaţi cu simţul umorului şi să fie promovaţi în festivaluri. Demn de semnalat într-un asemenea demers este activitatea cenaclului buzoian, condus de dl.Mihai Sălcuţan, chiar mai extins decât al nostru. (Ce a urmat după 2005, nu mai ştiu... sper că au mai fost continuatori.)
    Mai trebuie subliniată dăruirea totală a celui care i-a îndrumat în aceşti ani – prof. Ioan Vlad. Prin creaţiile prezentate la festivalurile ,,Eterna Epigramă”, tinerii elevi au dovedit că pot gândi şi se pot exprima frumos, chiar dacă aspectele de viaţă nu sunt tocmai pozitive. Bucuria şi satisfacţia au fost reciproce.
    Tot la acest capitol trebuie să reamintim un fapt demn de mare apreciere. De-o bună primire s-a bucurat în Cluj-Napoca Festivalul interjudeţean de umor şcolar ,,ORA HAZULUI” organizat în perioada 1995-2016 prin strădania colegului nostru prof. Aurel Buzgău, căruia i s-a alăturat, sporadic, şi colega prof. Gabriela Groza.
    În încheiere, nu pot să nu amintesc un fapt real: fotografiile din cărţi, selectate din multitudinea celor primite din ţară (avem şi noi colegi buni fotografi, dar...) de la admirabili profesionişti „captatori de imagini”, ne-au fost de un real folos şi multe au rămas în albumele festivalurilor, constituie şi ele o adevărată arhivă, fiind totodată o poveste ilustrată a fiecărui festival. Răsfoindu-le, revedem festivalurile dintr-un trecut nu prea îndepărtat, ca şi prezentul. Azi, continuatorii acelor „bătrâni nebuni” (cum zicea cineva),cei care au înfiinţat cenaclul şi al căror cuvânt contează, sunt bucuroşi de noii veniţi la „Satiricon”, sperând să ducă mai departe atmosfera şi spiritul creativ. Căci, în această lume dominată de absurd, haos, nesiguranţă, în care valorile umane sunt asaltate de prostul gust al unora, de mondenităţi stridente şi frivole, un cenaclu, cum este şi „Stiricon”-ul, aduce altceva în cultura naţională şi locală, fiind o perpetuă strajă la obârşiile şi temeiurile literaturii adevărate.
    Aceeaşi apreciere se cuvine făcută faţă de reprezentările grafice ale cărţilor noastre, care înseamnă o extensie „palpabilă” a gândirii, valoroasă şi durabilă în timp, autorul-grafician evidenţiind, astfel, subiectul cărţii. Am avut privilegiul de a colabora cu cunoscuţii maeştri ai graficii Octavian Bour şi Virgil Tomuleţ, iar mai nou cu inspiratul editor Dinu-Virgil Ureche.
    În final, se impun cuvinte adânci de mulţumire pentru toţi cei care au trecut prin casa „Satiricon”-ului, începând cu iniţiatorii – Pavel Bellu şi Vasile Langa, apoi de următorii conducători – Ioan Pop, Marian Popescu şi actualul preşedinte Eugen Albu, Gavril Moisa vicepreşedinte şi Petru-Ioan Gârda secretarul literar şi purtătorul de cuvânt al cenaclului. Toţi aceştia duc mai departe faima epigramei clujene, premiată la multe concursuri. Sunt ani mulţi care ascund, în noi, o mare bucurie. Geniul epigramei se pierde în timp, fruntea senină rămâne şi ea în timp, iar haosul şi bezna ne cer lumină. Ochiul epigramistului vede şi aduce, prin inspiraţie, o anumită lumină în descifrarea gândurilor ascunse (de unii) şi se vrea o corecţie a noilor vremi.


                    Februarie, 2019