| 
 | 
 OCTAVIAN CORDOȘ
       Născut în Cluj-Napoca, la 08.09.1942.Profesor de matematică, pensionar.
 Membru al cenaclului Satiricon al Epigramiştilor din Cluj, din 2015.
 A fost președintele Cercului Pedagogic al Profesorilor de Matematică – comune, timp de 12 ani.
 A fost primar al comunei Baciu, imediat după revoluție, comuna datorându-i, printre altele, introducerea gazului.
 Este pasionat de umor și în special de epigramă, remarcându-se la ședințele lunare ale Satiriconului și la concursurile de profil.
 Selectat în numeroase culegeri de epigrame.
 Publicat, lună de lună, în ziarul Făclia de Cluj, împreună cu colegii de cenaclu.
 
 
 
| AUTOR ȘI PERSONAJE
 Locu-n care s-a născut
 E acum Caragiale,
 Însă, parcă-i un făcut,
 N-am scăpat de... HAIMANALE.
 
 MATRIMONIALĂ
 El pe unde i-a umblat,
 Într-o viață n-a aflat;
 Acum știe permanent,
 Fiind văduvă recent.
 
 DARUL UNEI CRĂCIUNIȚE
 Crăciunița m-a-nrebat
 Ce cadou să-mi dea acum;
 I-am cerut imediat
 Tot ce are… sub costum!
 
 RUȘII ELIBERATORI
 Rușii când au năvălit
 Peste țări, premeditat,
 Spun că nu le-au cucerit,
 Numai le-au eliberat.
 
 SFATUL MEDICULUI
 Dacă bei de multe ori,
 Nu faci ateroscleroză:
 Nu apuci, că o să mori
 Mistuit de o ciroză..
 
 PREZENT ȘI VIITOR
 S-a făcut un clasament
 Ce separă un popor:
 Unii oameni au prezent,
 Alții numai viitor.
 
 REDUCERI DE SEZON
 Piața ne-a ademenit
 Cu reduceri fel de fel,
 Fapt ce s-a adeverit
 Doar la noi în portofel.
 
 STRADALĂ
 Gropile s-au înmulțit,
 Apoi s-au redus întruna,
 Pentru că s-au tot unit:
 S-au făcut din două una..
 
 DARWINISM
 Evoluția e-n toi,
 Mai ceva ca înainte:
 Donald, până ieri, rățoi,
 Astăzi este președinte.
 
 
 | TRATAMENT STOMATOLOGIC
 La un medic a făcut
 Tratamente într-o cură;
 Acum e ca nou născut,
 N-are niciun dinte-n gură!
 
 NELIPSITELE RECLAME
 Prin reclame consumăm
 Doar produse ideale,
 După care ne tratăm
 Tot prin ele, la spitale.
 
 LEGEA AMNISTIEI
 Au votat o lege-n care
 Hoții nu fac închisoare;
 Astfel, după un mandat,
 Tot guvernu-i grațiat!
 
 METODĂ DE PROMOVARE
 Un parlamentar cinstit
 A mimat un furt, stingher,
 După care s-a trezit
 Că-i propus de premier.
 
 O IUBIRE IDEALĂ
 O iubire ideală
 E o mare nebunie,
 Căci amanta nu o-nșală
 Nici cu propria soție!
 
 UNOR ÎMBOGĂȚIȚI
 Vin la mare cu elan
 De-ntâi mai să se distreze,
 Iar apoi rămân un an,
 Dornici să se relaxeze.
 
 LEGI NOI CU DEDICAȚIE
 Legile numerotate
 Au nevoie și de-un nume:
 Pentru că sunt dedicate,
 Să se știe cui anume.
 
 UNOR DOCTORANZI
 Pe la școală nu au dat,
 Scrisul n-o să și-l formeze,
 Iar apoi, la doctorat,
 Nu vor ști să copieze.
 
 AREST LA DOMICILIU
 De când soacra a venit,
 Casa e o închisoare,
 Deci pedeapsa ce-a primit
 E lipsită de valoare.
 
 
 | 
 |  | 
 
   | Membrii SATIRICON:
 
 
 Realizare site:
 © grigore cotul
 
 
 |  |  |